Consultaţii de cardiologie şi medicină internă

Consultul amănunţit va evalua starea dumneavoastră din punct de vedere cardiovascular, va aprecia riscul cardiovascular individualizat şi eventuala prezenţă a factorilor de risc. Vi se vor face face şi recomandări individualizate asupra modificării stilului de viaţă în vederea unui tratament eficient sau pentru prevenţia bolilor cardiovasculare.

Electrocardiograma

Este o investigaţie care înregistrează activitatea electrică a inimii, aceasta fiind detectată prin amplasarea unor electrozi la nivelul toracelui, braţelor şi picioarelor. Semnalele electrice ajung la un aparat care transformă impulsurile electrice în reprezentare grafică, aceasta din urmă fiind tipărită pe hârtie şi interpretată de către medic. Electrocardiograma poate diagnostica patologii cardiace importante sau poate oferi indicii asupra altor modificări.

Ecocardiografia transtoracică (M-mode, 2D, Doppler)

Presupune amplarea unei sonde la nivelul ariei cordului care va evidenţia, cu ajutorul ultrasunetelor, anatomia şi funcţia valvelor şi a cavităţilor inimii. Aduce informaţii esenţiale privind diagnosticul, prognosticul şi tratamentul bolilor cardiovasculare, fiind obligatorie în vederea unui evaluări complete.

Testul de efort

Prin testarea de efort se urmăresc multipli parametrii care țin de adaptarea cordului la un efort controlat, principala indicație fiind în diagnosticul cardiopatiei ischemice. De asemenea alte indicații sunt: în urmărirea pacienților post-infarct, cu stenturi coronariene sau post by-pass aorto-coronarian, la cei cu insuficiență cardiacă, în cursul programelor de recuperare cardiovasculară sau pentru testarea capacității la efort. Pe parcursul acestei investigații, se monitorizează atent electrocardiograma, tensiunea arterială și simptomatologia pacientului, la sfârșit fiind generat un raport comprehensiv care poate ghida schema ulterioară de investigații și tratament.

Ecografia Doppler vasculară

Ecografia Doppler de artere carotide – reprezintă metoda de evaluare a stenozelor de la nivelul arterelor carotide. Trebuie realizată la toţi pacienţii post accident vascular cerebral. La persoanele asimptomatice, gradul îngroşării acestora sau prezenţa unor plăci de aterom se corelează cu un risc cardiovascular crescut.

Ecografia Doppler de artere periferice – cuantifică gradul stenozelor arteriale, fiind esenţială pentru diagnosticul arteriopatiei obliterante a membrelor inferioare (sau boala arterială periferică). În funcţie de această investigaţie, se stabileşte tratamentul acestei patologii care se coreleaza de cele mai multe ori cu fumatul.

Ecografia Doppler venoasă – pune diagnosticul de tromboză venoasă profundă sau tromboflebită. Această afecţiune se întâlneşte din ce în ce mai frecvent şi este suspicionată atunci când se umflă piciorul (edem), se înroşeşte şi devine dureros, fiind nevoie de un diagnostic şi tratament rapid. De asemenea, este important de efectuat la toţi pacienţii care au suferit o embolie pulmonară.

Monitorizarea ambulatorie a tensiunii arteriale (ABPM) pe 24 ore

Reprezinta o investigaţie necesară la pacienţii care prezintă tensiune crescută în preajma medicului (hipertensiunea de halat alb), la cei la care se suspicionează hipertensiune arterială (HTA) dar fără a surprinde în cabinet aceste valori, precum şi pentru diagnosticul cert de HTA şi în monitorizarea tratamentului la aceste persoane. Presupune amplasarea unei manşete pe braţ timp de 24 de ore, care se umflă la intervale de timp regulate şi care înregistrează aceste valori automat. Este recomandat ca pacientul să aibă o zi cu activităţi normale.

Monitorizarea Holter electrocardiografică pe 24 ore

Presupune înregistrarea electrocardiografică continuă pe 24 ore. Poate surprinde tulburări de ritm sau de conducere care nu sunt evidenţiate pe o electrocardiogramă efectuată la un moment dat (extrasistole, episoade de fibrilaţie atrială, pauze de conducere). Este indicată mai ales la pacienţii care acuză sincope, bătăi neregulate sau rapide ale inimii şi la care nu avem nici o evidenţă.

Ecografia abdominala

Oferă informaţii suplimentare asupra structurii şi dimensiunii principalelor organe intraabdominale. Poate diagnostica patologii precum: litiază biliară, litiază renală sau modificări de structură ale ficatului (steatoză / ciroză hepatică). Este o metodă de screening utilă.

Prescierea unui tratament optim

La sfârşitul efectuării tuturor investigaţiilor recomandate, medicul vă va face recomandările de tratament optime pentru starea dumnevoastra de sănătate, atât cele care privesc stilul de viaţă, cât şi un tratament medicamentos care să acopere patologia dumnevoastră. În funcţie de boală, vi se va indica la cât timp este necesar să reveniţi pentru reevaluare şi controlul eficacităţii tratamentului.